Când au început să moară cu zecile în țări libere/dezvoltate, m-am gândit c-o să se termine cu tâmpeniile vitejilor, idioțeniile habotnicilor și absurditățile conspiraționiștilor. O să înțeleagă și ei ca e un pericol real, nu motiv de bășcălie, de incantații religioase sau de arătat cum știi tu lucruri ultra-secrete pe care le-ai visat azi noapte.
M-am înșelat profund, ordonez câteva tâmpenii iresponsabile și jenante mai jos:
1. Comparația mere cu pătlăgele murate.
Accidentele de mașină, gripa sau pistoalele au omorât mai mulți oameni decât virusul ăsta. Nu contează că virusul e nou, că are doar două luni de când lucrează și că abia a început să prindă tracțiune la nivel global. Clar, mașinile sunt mai periculoase, n-are voie să-ți pese de virus dacă ești șofer. Nici dacă ești pieton.
Logica? Fix asta: Bă, eu dacă văd că strigă unu Moarte infidelilor în piață, c-o vestă cu dinamită pe el și degetul de buton, mă uit după țânțari. Dacă nu-s țânțari, îmi văd liniștit de cumpărat pătrunjel, toată lumea știe că țânțarii omoară mai mulți oameni decât terorismul.
În continuare procentul de 2-3% mortalitate și rata de contaminare li se par neimportante.
Dacă mortalitatea ar fi identică la gripă, am vorbi de zeci de milioane de morți, dacă ar fi identică în trafic, de sute de milioane de morți. Să râdem deci de regulile care ajută să nu se ajungă la așa un număr de îmbolnăviri și să arătăm cum un virus de două luni n-a omorât destul oameni până acum, că-s numa câteva mii și nu-s de-ai noștri.
Las linkul ăsta în engleză aici, unde un specialist zice ce și cum.
Până acum, tot ce a dat grupul unde lucrează ca prognoză s-a adeverit. Zice omul – lumea nu pricepe că ăsta e doar începutul, că urmează 3-6 luni de tăvălug în care numărul deceselor va ajunge de 10-15 ori mai mare decât al celei mai rele gripe pe care am avut-o până acum în lumea modernă. Estimează aproape jumătate de milion de morți, la care se adaugă și cei care nu vor avea medicamente esențiale din cauza blocajului Chinei.
2. E prea mare isteria mass-media, numai despre asta vorbesc știrile. Clar e cineva în spatele avalanșei ăsteia de știri, sunt plătiți regește, ei și câinii ăia care ieșeau la manifestații. Soroooooooooșșșșș!
Băi, coconautule, pe tine te-a plătit cineva să scrii inepțiile astea? Nu? Cum adică, ești singurul fraier care scrie pe gratis despre asta? Și de ce o faci? Aaaa, e subiectul despre care toată lumea vorbește și vrei s-arăți cât ești de prost, deși nu-ți cere nimeni asta?
Ei, acuma imaginează-ți că sunt oameni a căror meserie e să vorbească și să scrie despre cele mai importante subiecte ale zilei. O boală care se răspândește și omoară oameni pe tot globul o fi subiect de interes?
Băi, când fierbea toată România de grija Elodiei, o tipă pe care n-o știa nici dracu, tot masonii au dat comandă să devină subiect de discuție la colțul blocului și interes național?
Industria de știri e atât de flămândă de subiecte c-a ajuns să facă știre din cum și-a pus una chiloții pe dos și tu-mi spui mie că fără comandă ocultelor n-ar fi dat importanță unei epidemii? Deștept mai ești, puișor.
3. Usturoi, vitamina C, Polidin, argilă, spanacul proaspăt – toate vindecă virusul. Ca de obicei, oameni cu probleme mentale încep un zvon de asta și lumea dă share, că n-are cum să strice râspândire unei informații ce contrazice orice opinie, știre și protocol medical. Și după aia vezi supra-doze și otrăviri stupide, cum au murit iranienii bând metilic ca să-i apere de boală.
Nu mai răspândiți informații fără minim de credibilitate și verificare, în situații de criză pot să aibă consecințe mult mai grave decât spălatul intim cu zeamă de grapefruit și înghițitul de tampoane pentru slăbit.
4. Nu carantina e soluția, ci transmiterea liberă. Ne imunizăm cu toții și gata, oricum a scăpat de sub control, cui îi folosește tragerea asta de timp?
Celor vulnerabili le folosește și poate însemna diferența dintre viață și moarte. Dau un exemplu simplu ca să fie ușor de înțeles: o accident cu mașină mică, doi răniți în stare critică. Trebuie să ajungă în maxim jumătate de oră la urgențe, unde să primească sânge și să li se scoată tablele din coaste. Ajunge la timp, primesc ce trebuie, trăiesc.
Accident de tren. 40 de răniți în aceeași stare cu cei doi de mai sus, necesită fix același fel de intervenție ca să fie salvați. Numai că doar trei ambulanțe pot s-ajungă în jumătatea aia de oră și să-i ducă la spital în timp util. Numai că sunt doar 3 litri de sânge disponibili și doi medici la spitalul din apropiere. Practic din 40 nu pot fi tratați destul de repede decât foarte puțini, restul nu au nicio șansă.
Asta se întâmplă acum în Italia. Procentul de cazuri grave este dublu față de cele mortale, dar când pe cele grave nu ai cum să le tratezi, devin fatale toate. Dacă plămânii bolnavului cedează și e nevoie de aparat care să respire în locul lor, dar toate aparatele sunt ocupate, pacientul moare.
Sunt grafice și studii de impact oficiale, bazate pe epidemii trecute, care arată clar fix asta: cu cât sistemul medical e mai sufocat cu atât procentul de pacienți pierduți crește, indiferent de boală.
5. Eu nu cred că sunt vulnerabil, nu-s din categoria de vârstă cu risc ridicat, am o sănătate peste medie, cu imunitatea stau excelent. Bravo ție, sincer și eu cred la fel.
De asta, îmi văd netulburat de tabieturile mele și nu-mi refuz nicio activitate contra-indicată. Nu renunț eu la plimbarea de weekend prin mall, că la mine o să treacă la fel ca o simplă răceală. Radu e un exponent luminos al ideii ăsteia, de te crucești cum un om cu gândire inginerească poate să adopte așa comportament, încă să-l mai și explice.
Hai să reformulăm: pentru că nu-s supus riscului, aleg să-mi măresc la maxim șansele de a deveni purtător și de a răspândi un virus potențial mortal pentru câțiva dintre oamenii pe care o să-i întâlnesc, doar pentru că nu pot să mă lipsesc de plimbarea mea duminicală. Contribui cu entuziasm la punctul 4.
Râd de antivaxeri, uite ce tâmpiți: contrazic orice statistică și recomandare serioasă și de dragul unei idei măresc riscul de îmbonăvire pentru toată societatea, și pot să condamne la moarte copiii cu contra-indicație medicală la vaccin, care se bazează pe imunitatea de turmă. Râd, dar gândesc fix la fel când e vorba de ceva ce nu ma afectează pe mine.
PS. Rămâne valabil ce-am scris când toți făceau bășcălie și boala nu ne trecuse pragul: panica nu folosește, vitejia prostească nici atât, egoismul și prostia o să omoare zilele astea mai mulți oameni decât o face de obicei.