inainte era mai bine

Ne-am prea învățat cu binele

Apropo de rafturile goale, incredibil cum la nici o generație după comunism, am ajuns să credem că nimic nu se poate întâmpla cu coșul nostru de cumpărături.

”Proștilor, credeți că X n-o să mai facă mezeluri sau Y n-o să mai facă pâine?”, mai văd câte un moralist enervat pe facebook.

Am ajuns la fel ca americanii ăia care-și fac cruce când află că pieptul de pui bio pe care-l iau ei la casoletă din magazin vine de la un pui viu, crescut și tăiat într-o fermă.

Cred că așa îți imaginează și ăștia ai noștri – mezelurile, brânza și pâinea se materializează în cuve sterile din… din aer. Fără să fie nevoie de supraveghere și contact uman, fără să fie nevoie de cineva care să aducă materie primă, să ambaleze, să transporte…

Oameni buni, încă nu suntem acolo, încă n-avem fabrici numai cu roboței și nici tiruri care se conduc singure. O să vină și vremurile alea, dar încă nu sunt aici. În momentul ăsta, o fabrică mare, cu 2-3 schimburi, poate fi închisă de un singur om infectat cu coronavirus. Asta, conform legii și protocoalelor de azi, nu de mâine.

Oricine intră în contact cu un bolnav trebuie să se izoleze la domiciliu sau să intre în carantină. Nu intră, amendă, dosar penal, nu mai zic la ce se expune conducerea unei firme care ignoră măsurile astea. Așa că da, s-ar putea ca X să nu mai facă mezeluri o perioadă – nu pentru că nu ar vrea, nu pentru că stă așa de bine cu banii încât nu-i pasă, ci pentru că nu o să aibă cine sta pe linia de producție dacă un singur om de pe schimb se îmbolnăvește.

Partea bună e că timpul de vindecare e de 2 săptămâni, partea proastă e că efectul de cascadă pe care o să-l resimtă lanțul economic(foarte rar funcționarea unei unități de producție nu depinde de alte unități) e, în cel mai bun caz, de ordinul lunilor.

Motivul pentru care nu îți umpli casa cu hârtie igienică și toată mâncarea din lume n-ar trebui să țină de-un raționament fals -nu există să afecteze carantina și izolarea pe ăla care-mi face mie suc de roșii – ci unul de ordin moral – iau cât să mă simt în siguranță, dar încerc să las și pentru altul, că altfel grăbesc un posibil scenariu de lipsă a alimentelor de bază.

PS. Nu cred că foametea e un pericol real într-o țară cu climă temperată, ieșită din iarnă. Dar asta n-are legătură cu ”sigur marca mea preferată de unt n-o să lipsească de la raft” și-n general cu mâncarea procesată.

Share