Bă, ești o murătură!

Din ceaun coboară în aburi o mămăligă de aur, burduful desprinde bucătoaie de brânză frământată-n sare grunjoasă, friptura te ceartă sfârâitor din crustă și țuica face mărgele de bătrânețe în degetare. Nu știi ce să aduni mai repede în față și pleoscăi ud din buze. Când crezi că mai gustos de-atât nu se poate, îți prind nările un iz de acrișor nobil. Gâtul ți se întoarce fără să vrei și le vezi: murături venite cu răcoarea beciului și gustul raiului să întregească bucatele. Și te miri că eu primesc ”Ești o murătură” cu mulțumesc. Păi compliment ca...

Read More

Se cheamă

Se cheamă vinețele; sunt bune de mâncat, mai ales dacă le ascunzi brânză în pălărie și le coci pe jarului odihnit. Îi spunem liniștea pădurii, dar nu e niciodată tăcere ci mai tot timpul foșnet și ciripit.  Se cheamă pup și e dulce; până la o vârstă e semn de prietenie și ușor de dat, mai târziu de dragoste și greu de primit. Că două buze pot spune atâtea fără vorbe e magic. Fiecare am avut sute de clipe perfecte ca asta, dar le-acoperim prostește cu griji și mofturi până uităm că le-am trăit vreodată. Se cheamă...

Read More

Măgărie

Cineva i-a dus pe ăștia doi pe insulă și i-a lăsat acolo să se descurce. Nisipul e prea moale și prea ud ca să le tocească copitele așa că le-au crescut până s-au curbat în sus, ca niște papuci turcești cu vârf întors. Mănâncă ciulini de apă sărată și coji de ouă de pelican. Au blana făcută ciur de mii de tăuni și niciun acoperiș unde să se ascundă de soare sau furtună. Parcă le-auzi stăpânul plângându-se de țânțari și vreme la o bere rece. Se întâmplă să fie omul mai măgar decât...

Read More

Două cuiburi

Plouă de parcă lumea-i pește, de-a ajuns apa până pe marte. Un bărzoi cară prin potop crengi ude și surcele furate. Le așează în scârbă, uitându-se cu ciudă spre celălalt stâlp, unde din cuibul gata îl privește critic un trio alb-negru. ”Așa-ți trebuie, bagabond leneș, te-apuci în mijlocul lui iulie? De asta nu se uită nici dracu la tine.” Strâmb îl judeci, măi omule. Sunt fiii lui. Doar soția mai are loc cu ei și-acum e dusă după mâncare, că nu-i mai satură nici dracu. L-a dat afară din casă…...

Read More

Mia

Când veneam de la școală pisica mă aștepta pe stâlpul porții. Ploaie, ninsoare, caniculă, în fiecare zi, fără excepție. La facultate, ai mei știau că ajung acasă după ea – dacă o vedeau cocoțată pe stâlp, nu dura mult și apăream. În trei ani nu s-a urcat niciodată acolo degeaba. ”Unde ești?” ”Ăăă, mă duc la cursuri. De ce?” ”Mia e pe gard de jumătate de oră, s-o fi ramolit săraca…” A doua zi mă sună din nou mama. ”Măi, Mia n-a simțit că vii ieri, a sperat să te mai vadă o dată. A murit...

Read More