Când veneam de la școală pisica mă aștepta pe stâlpul porții. Ploaie, ninsoare, caniculă, în fiecare zi, fără excepție. La facultate, ai mei știau că ajung acasă după ea – dacă o vedeau cocoțată pe stâlp, nu dura mult și apăream. În trei ani nu s-a urcat niciodată acolo degeaba.

”Unde ești?”
”Ăăă, mă duc la cursuri. De ce?”
”Mia e pe gard de jumătate de oră, s-o fi ramolit săraca…”

A doua zi mă sună din nou mama.

”Măi, Mia n-a simțit că vii ieri, a sperat să te mai vadă o dată. A murit azi-noapte.”