Două decenii de când încerc să gătesc pârjoalele bunicii și parcă mă îndepărtez mai mult cu fiecare încercare.

Ce le făcea atât de moi, de gustoase, de ușoare că-mi plouă în gură imediat ce-mi amintesc de masa de lângă fereastră, unde le scotea din tigaie pe fundul din lemn de tei? Oloiul, untura, carnea, ceapa, verdeața proaspătă, ouăle abia luate din cuibar?

Le-am încercat pe toate în mii de feluri și nimic, tot pun în farfurie chiftele ca toate chiftelele, nu ca ale ei.

Încep să cred că nu e despre gustul pârjoalelor ci despre gustul copilăriei.