Ce super-putere vrei să ai?

La întrebarea asta nu e om căruia să nu-i treacă prin cap, înainte să răspundă ceva, să zbor.

Nu e despre datul din aripi, nici despre simțit vântul în obraz, nici măcar despre văzut lumea de sus. E despre scăpat din orice lanț invizibil târâi după tine, despre ridicat deasupra limitelor care te țin înfășurat pe loc, despre rupt firele sorții, despre libertate. Cu un grăunte nu s-a schimbat dorul ăsta în noi de la începutul vremii până azi.

Câtă vreme omul visează să zboare, știe că nu e liber cu adevărat.