Author: Vlad B Popa

Fân

Că pământul n-a suferit de arșiță și ropotul ploii a zburdat plin printre brazde. Că toaca cutei pe tăișul coasei s-a auzit dimineți de-a rândul peste șoaptele ierbii. Că gospodarul e încă-n putere ori are copii vânjoși pe-aproape. Că vântul a mângâiat uscat firele proaspăt cosite zile de-a rândul. Că grajdul din curte mai ține copite și abur de suflare. Că rânduiala cea veche nu s-a pierdut. Atâtea poți citi în liniștea unei dimineți de iarnă, când lumina se joacă domol cu promoroaca crengilor și neaua câmpului, într-o umilă movilă de...

Read More

Nu e un simplu cuvânt

Are leul răget pentru sclipirea boabelor de rouă la răsărit? Se oprește turma de elefanți să admire apusul? Zboară vulturul peste dansul ceții doar ca să-i vadă unduirea sub șoaptele vântului? Noi avem un cuvânt pentru asta: frumusețe. Ne schimbă ceva în piept de fiecare dată când o găsim. Ne face mai ușor sufletul de fiecare dată când ne oprim în fața ei. Ne ridică, ne liniștește, ne mângâie. Se schimbă după ochii ce-o privesc, dar trezește aceleași lucruri în toți. Suntem singurii care o căutăm și singurii care i-au dat un nume. Frumusețea ne face...

Read More

Gustul pierdut

Două decenii de când încerc să gătesc pârjoalele bunicii și parcă mă îndepărtez mai mult cu fiecare încercare. Ce le făcea atât de moi, de gustoase, de ușoare că-mi plouă în gură imediat ce-mi amintesc de masa de lângă fereastră, unde le scotea din tigaie pe fundul din lemn de tei? Oloiul, untura, carnea, ceapa, verdeața proaspătă, ouăle abia luate din cuibar? Le-am încercat pe toate în mii de feluri și nimic, tot pun în farfurie chiftele ca toate chiftelele, nu ca ale ei. Încep să cred că nu e despre gustul pârjoalelor ci despre gustul...

Read More

Sfat

Strănepoate, ține minte ce-ți zice moș-tu:  De-un singur lucru trebuie un bărbat să se teamă pe tot pământul ăsta. Nu-i nici pușcă, nici sabie, nici urs, nici foame, nici ciumă, nici dușman. Pe toate astea, de-i vrednic, sănătos, ager la minte și curat la suflet, le biruie și le ocolește fără greș. Da’ de ochiu muierii, băiete, nu te păzește nici dracu, nici sfânta cruce. Îți alunecă până-n suflet și te înnoadă c-o clipire de gene de nu-ți mai știi nici numele dat de botez, nici ziua în care te-ai...

Read More

Apă seacă și esență de popor

Nu găsești nume mai umil pentru un pârâu ca Valea Seacă. Seacă: lipsit de apă, uscată, în care nu se află nimic, goală, deșert. Câtă batjocură trebuie să adune bietul pârâiaș cu așa nume, ce ironic trebuie să se uite la el râul care-l primește… Noroc c-au căzut sub drujbe pădurile de deasupra, și-acum fiecare ploaie de vară îl ajută se se înfoaie grozav și să-și spele rușinea strânsă ani de-a rândul. Strânge în vâltoare bolovani, nămol, izmene și gunoaie de tot felul, garduri, mașini, bucăți de mal și le duce la vale până nu mai are loc să...

Read More