”Doamnă, dar chiar așa, de față cu soțul?”
”Poftim?”
”Mă scuzați, dar cred că mi-ați lăsat urme de ruj pe umăr…”
O singură diferență este între supozitorul uman și medicamentul în cauză.
”Omule, crezi că dacă mă tot împingi cu căruciorul o să meargă casa de marcat mai repede?”
”Nu mi-am dat seama…”
”Am înțeles, ți se întâmplă des să-ți blocheze aerul căruciorul de cumpărături?”
Și supozitorul uman și cel pe care-l iei de la farmacie adoră să se înghesuie.
”Stimabile domn, să știți că dublu distilat când vine vorba de aer nu e același lucru ca la rachiu.”
”Hă?”
”Dacă dumneavoastră respirați aerul pe care abia l-am scos pe gură, n-are concentrație mai mare de oxigen ci dimpotrivă…”
Adoră locurile strâmte și calde, dacă se lasă și cu umezeală sunt în al nouălea cer. E rost de contact, de abur/transpirație/emanație, parcă-s trași cu magnetu’ … te întâlnești cu ei la orice coadă, în orice mulțime, până și prin wc-urile publice.
”Dintre toate pisoarele din lume, tu trebuia să-l alegi pe cel de lângă mine”, bine, de data asta o spusesem în gând, mi-era oarecum să intru în conversație cu un străin în timp ce ne țineam amândoi de… doar pentru că dintr-un rând de doișpe pisoare libere îl alesese pe cel de lângă mine, de mai că ni se atingeau… umerii.
Cum spuneam, între genul ăsta de excepțional, căruia îi spun supozitor, și medicamentul în cauză este o singură diferență, spre ghinionul tuturor – primul nu se topește.