nu i chiar asa cu covidu

Nu-i chiar așa cu covidu ăsta

Pe lângă categoria fericiților care înjură orice bolnav de covid, chiar și morții, de luat bani de la ocultă ca să mintă poporul, este o categorie și mai greu de înțeles pentru mine.

Măcar pe primii știu de unde să-i iau, dar cum leagă lucrurile nuichiarașa-iștii ca să se comporte la fel cu cei care zic că nu se există virus, decât ăla de calculator, nu reușesc să pricep.

Eu sunt de acord, nu-i chiar așa. La ce sistem de stat avem, la cât e de căpușat de incompetenți și neinteresați, la cum e condus de paraziți politici fără nicio pregătire reală, îmi vine greu să cred că ar fi în stare să pună pe masă o situație exactă a caloriferelor din clădirea pe care o ocupă, darăminte a evoluției unei boli la nivel național.

Bun, tâmpenia cu rudele care-s invitate să scrie pe certificat cauza morții e de nivelul pământului plat și găinii care face pui vii, dar e imposibil de conceput că sunt decese declarate aiurea? Nu, ba chiar sunt convins de asta.

N-o fi prin spitale medici care preferă să dea rapid o ștampilă de deces covid unui infectat, în loc de o investigație amănunțită, chiar dacă n-a murit de la asta? Hai să fim serioși, care-s șansele să n-avem măcar câțiva?

Atâta vreme cât se dau bonusuri pentru personalul care intră în contact cu bolnavii de covid e imposibil de conceput că pe undeva s-ar încerca niște mici șmecherii? Să nu uităm în ce țară trăim… unde ani de zile spitalele se dezinfectau cu apă chioară și academia plătește pensii morților.

Nu-i chiar așa, sunt de acord, cifrele sunt umflate. Din ignoranță, comoditate, poate chiar intenție. Bun, cum te face pe tine asta să latri la cei ce se feresc de virus? Că asta nu înțeleg.

Știi că nu e chiar așa, dar știi cum e de fapt? Cât de umflate sunt cifrele? Zi, nene, cât?

C-un sfert? Cu jumătate? Nu-i cam mult jumătate? Nu? Cu trei sferturi?

Hai cu trei sferturi. Mi-e mie imposibil să cred că numărul de infectări și decese e umflat de patru ori, dar pentru tine, nuichiarașa-istule, o să zic că așa e.

Avem deci un virus nou, fără tratament specific și fără vaccin, care în jumătate de an a făcut mai multe victime decât gripa, deși a infectat sub 0,1% din populația țării și continuă să infecteze cu creștere constantă. Cu cifrele la sfert zic asta, domnule. Nu este de-ajuns, în condițiile asta, ca să nu râzi de cei care poartă mască, încearcă să reducă prezența în spații aglomerate și îndeamnă la precauție și comportament responsabil?

Zi-mi și mie care e logica datului cu curul de pământ și strâmbatul din nas când spune unu că e iresponsabil să te comporți de parcă n-ai fi și tu în pericol, mai ales că nu-ți cere nimeni să-ți tai un picior și-o mână, ci să nu te mai împingi în sufletul omului, să porți mască în spațiu închis și să te speli olecuță mai des.

sursă imagine

Share