Covidul în Grădina Maicii Domnului – rezumat

În fața oricărui fel de criză, răspunsul unei țări este dat de ce face puterea și de cum o ascultă poporul. La noi, putem spune fără ezitare că totul a mers ca de obicei, adică uns în direcția proastă.

Clasa politică n-a avut cum se devină competetentă și morală de pe o zi pe alta, așa că s-a ținut în continuare de furat din buzunarul românilor. Mai mult, a reușit, lăsând aplicarea măsurilor dure pe mâna unor oameni cu nivelul de pregătire profesională al unui portar de stână, să ridice un val de nemulțumire generală, catalizatorul perfect pentru vulcanul de prostie tunătoare pe care stăm după un secol de educație contra gândirii critice.

O mențiune specială pentru opoziția psd-istă, care anul trecut gaza sute de mii de români, bătrâni-tineri-copii, încercând să legalizeze furtul din bani publici și acum se dă de ceasul morții că ăștia fură și dau amenzi. O mențiune și mai specială pentru cei care-i susțin acum, doar că le convine punctul lor de vedere. S-a întâlnit ticăloșia cu prostia, memoria scurtă cu jegul fără obraz.

Pe scurt, guvernarea a copiat niște măsuri de afară, măsuri care au avut rezultatul medical scontat, dar care au scos la iveală trei lucruri evidente: majoritatea nu funcționăm rațional; majoritatea nu ne permitem o scădere, cât de mică, a veniturilor ; majoritatea nu suntem dispuși să renunțăm la un centimetru de confort pentru sănătatea unui străin.

Așa ajungem la cum a răspuns poporul.

Faptul că nu funcționăm rațional a făcut povestea să arate așa: cu cât virusul prinde mai mult teren și face mai multe victime cu atât se îngroașă și devine mai agresivă vocea celor care cred că virusul nu există. La urma urmei, când nu ai nicio apărare de încredere, ce te-ajută să dormi mai bine noaptea și să nu respecți nicio regulă incomodă? Nu există.

Nucleul dur al mișcării este format din tâmpiți. Nu mă feresc de termen. Dacă același cretin era sută la sută sigur acu trei luni că virusul e doar o gripă, acu două luni sigur-sigur că e făcut în laborator la comanda lui Bill Gates și transmis prin 5G, iar ieri că virusul nu există pur și simplu, la fel de sigur, atunci nu pot să-l bănui de inteligență.

Nucleu moale al mișcării e partea cu adevărat tristă. Oameni normali la cap își pun pe pauză creierul și dau atenție tâmpiților de mai sus, fără să mai filtreze nici informația în sine, nici credibilitatea individului de la care pleacă. Așa ajungi să ai idol un medic total aservit politic care anul trecut declara că în România nu există corupție, sau să crezi un cântăreț diagnosticat cu Covid19 care spune că nu, nu e ce zice analiza ci știe el c-a făcut dublă pneumonie de la aerul condiționat.

Așa ajungi să dai share la imbecilitatea cu banii care se dau rudelor ca să declare că mortu a crăpat de la Covid. Că așa funcționează certificatul de deces, nenicule: medicul ridică din umeri și spune Ops, a murit săracu, cheamă-l pe nepot-su să treacă acilea în certificat cauza deceseului.

Bă oameni buni, tu semnezi c-ai primit cadavrul, nu-ți cere nimeni părerea despre cum să completeze spitalul certificatul de deces, cum nici la profesor nu se duce elevul să-și treacă singur media în catalog și nici la judecător să-și dea singur sentință. Faptul că ai putut crede o secundă că vine cetățeanul și înainte să-și ia mortu scrie în registru din ce cauză a murit și aia devine cauza oficială a morții, ar trebui să-ți ridice niște semne de întrebare gen – hopa, nu cumva refuz să gândesc pe subiectul ăsta că mi-e mie mai comod să cred în conspirații decât să mă feresc de virus?

În rest, la fel ca și comportamentul autorității și al nostru a fost complet previzibil. Nația pentru care căutarea portițelor și fentarea legilor e sport național, nu respectă nici cele mai simple și mai de bun simț măsuri, cum ar fi să nu se mai înghesuie în sufletul străinilor în magazine. Oau, ce surpriză, tocmai românii…

Concluzii? Măsurile dure au fost luate ca să încetinească răspândirea virusului până când sistemul medical de stat va fi mai bine pregătit pentru cazuri grave. Virusul a fost încetinit, iar sistemul medical s-a pregătit de nu-i adevărat… din nou, nicio surpriză, cine a avut de făcut bani a făcut, cine a avut de făcut treabă n-a făcut.

În curând prostia cu ”cunoști pe cineva cu Covid” se va stinge, pentru că răspunsul va devine din ce în ce mai mult ”da, bre, cunosc” și ”da, bre, pe mine”. Nu, asta nu va opri tâmpenia cu ”nu există”- când ce scoți pe gură nu e venit din raționament ci din credință, e foarte ușor să găsești argumente: te minte analiza, e masonii la mijloc, a murit de altceva.

Și vocile care spuneau că ar trebui să fim tratați ca adulți responsabili nu ca plozi de grădiniță, vor tăcea. Că se vede cu ochiul liber ce adulți responsabili suntem.

Fără îndoială vor fi condiții pentru declararea stării de urgență, condiții mult mai clare decât au fost cu câteva luni în urmă. Ne vom întoarce la uitatul pe geam? Mă îndoiesc, și mi se pare normal – atâta vreme cât aproape nimeni nu vrea carantină și este dispus să-și riste sănătatea lui și a celorlalți, de ce să contrazică politicul voința tuturor?

Ce pot să sper? Până la anul când vom avea probabil, dacă nu vaccin, măcar un tratament mai eficient, să nu prindă vreo formă gravă vreun om drag mie, nici măcar cei care au luat-o pe toboganul prostiei.

Share