Sindromul portarului

În timpul facultății, studenții mai făceau un ban controlând bilete prin tramvaie. Ei, un controlor din ăsta part-time ne-a povestit la sfârșitul zilei cât a fost el de miez pe linia lu 34.

Tipu a scos biletu, a compostat, s-a uitat că nu merge aparatul, a mai încercat o dată și tot n-a mers. Când s-a așezat pe scaun, l-am luat pe fraier, s-a și uitat la mine așa cumva ca șmecheru. I-am tras o amendă… hă…hă…hă

Da, studentul se lăuda că a dat altui student amendă, deși îl văzuse că are bilet și că a încercat să-l composteze. I se părea mare realizare, demnă de cules admirația celor din jur, o amendă dată cuiva fără nicio vină. Ăsta-i semnul unui om mic pe dinăuntru: când are un pic de putere face orice s-o folosească.

I-am dat și-un nume mai târziu, când am tot întâlnit genul ăsta de comportament – sindromul portarului. Îl știți și voi sigur, când portarul se poartă de parcă instituția la care sprijină poartă i-a lăsat-o tac-su moștenire. Nici directorul nu te ia de sus așa cum se bagă ăsta-n tine să vadă dacă-i merge cocoșeala. Pentru el e hrană spirituală, singura bucurie în viață.

Na, acuma e știut că polițiștii locali sunt, conform pregătirii, cerințelor la încadrare și fișei postului, niște simpli paznici și nimic mai mult. Mai știm și că niciodată nu au avut atâta putere ca acuma. Printre ei sunt mulți oameni mici pe dinăuntru, la fel cum sunt și printre noi, ăștia negardieni și nepolițiști.

Da, o să se simtă bine flexându-și mușchii, și-o să le crească scula cu doi centimetri la fiecare amendă. În trei săptămâni le iese deasupra pantofilor și se-ncurcă în șireturi, că de îngroșat nu se îngroașă deloc.

Bun, acuma că v-am explicat cum funcționează sindromul portarului, voi, ăștia de rupeți Facebook-ul cu povești despre abuzuri, o să scrieți căcatul ăla de declarație? Nu de alta, dar azi a trebuit să ies din casă – mi-a luat 10 secunde – nume, prenume, adresă, cerculeț la motiv, dată și semnătură.

Adică scrii trei pagini de literatură despre cât de abuziv a fost localu’ sau normalu’, cu poze, video, răspunzi la o sută de comentarii două zile întregi, dar trei cuvinte și-o semnătură nu pui pe foaie nici de-a dracu, că… n-ai timp?

Cum ar fi să țipăm abuz numai dacă: avem hârtia în regulă, ce scrie pe ea se bate cu realitatea și nu suntem noi clănțăi primii(clănțău e cuvântul prin care mă definește maică-mea, deci posed o largă experiență în domeniu).

Dacă nu ai hârtia, sau nu e completată/semnată, amenda e corectă. Da, e corectă. Bineînțeles, dacă cel care te controlează nu-i bătut în cap și e bine-intenționat, îți va asculta explicația. Dacă ce zici e de bun simț și credibil, iar dacă-n el nu se înghesuie vreun portar pus pe treabă, nu-ți va lua banii – dar ăsta e un favor, bre, nu treaba lui.

Sunt convins că sunt polițiști locali și polițiști get-beget care au prins momentul perfect pentru demonstrat șmecherie sau plătit polițe mai vechi, însă n-avem loc să-i arătăm cu degetul din cauza armatei de prostani care nu-s în stare să scrie trei cuvinte și să respecte niște reguli elementare, ca apoi să țipe abuuuuuz! abuuuzzzz!

PS. Da, m-am rățoit la destui polițiști în viața mea. Ba că miroseau a distilerie, ba că au deschis discuția deplasat, ba că au nasul mai mic decât al meu(drept e că-i greu să n-ai nasul mai mic). Am făcut însă întotdeauna diferența între o amenda primită pentru că încălcasem o regulă și faptul că respectivul n-are un comportament plăcut mie sau decent. Amenda nu e abuzivă, chiar dacă ăla nu ți-o dă zâmbind, atât timp cât tu ai făcut lucrătura amendată.

Share