Douăzeci de rânduri de scaune tari, aliniate unul în spatele altuia drept, fără pantă(dacă nimereai un spectator mai înalt pe scaunul din față vedeai doar marginile filmului și executai balans dreapta-stânga din gât pentru restul), o răcoare eternă, umedă și râncedă, un ecran gălbejit și pătat cu rugină scursă de deasupra – pentru noi, de câteva ori pe an, centrul universului.

Posterul cu ȚESTOASELE NINJA apăruse în geamul cinematografului de miercuri dimineață, destul cât să nu mai aibă răbdare până vineri toată băiețimea de 10-12 ani a orășelului. La ora trei, ziua magică, cu o oră înainte de proiecție, ne înghesuiam deja la ghișeul magic să nu rămânem, doamne-ferește, fără bilet.

Eram aproape o duzină, record de audiență probabil, fiecare dintre noi norocos posesor de părinți sensibili la evenimente culturale de prestigiu, cum era fără îndoială o peliculă cu țestoase mutante care salvau lumea folosind artele marțiale învățate de la un șobolan.

Cu biletele în mână, tremurând de emoție și nerăbdare, ne repezim înăuntru, ne împrăștiem printre rânduri s-avem liber în față și ne lipim ochii de ecran. Nu erau trailere pe-atunci, nici reclame, un sfert de oră ne-am uitat la ecranul gol, cu lumina stinsă.

Și-ncepe.

Trec vreo cinci minute de vorbărie și numai oameni normali, ca mine și ca tine, fără nici urmă de carapace. În sală, o ușoară nedumerire și-o umbră de premoniție tragică.

Și-apoi.

Un dormitor gol, știm că e dormitor după patul nefăcut. Se deschide ușa de la baie. Intră un el. Nu-l vedem la față, știm că e el pentru că e gol și pentru că umple tot ecranul cu regiunea lui genitală. Cadrul e atât de bine focalizat că fiecare floacă e cât un vrej de fasole. Și-n mijlocul pădurii ăleia înfricoșătoare, de un negru absolut, un penis semierect de juma de metru(mă rog, atâta avea pe ecran). Știm că e penis, pentru că aveam și noi ceva asemănător, dar fără pleată din aia sărmoasă, fără cap roșu și fără juma de kilogram.

Din instinct mi-am dus mâinile după plapumă. Acasă, când mă uitam la filme cu ai mei(și mă uitam numai cu ei, că televizorul era singur la părinți), cum se puneau unii pe pupat cum pac, plapuma venea pe ochi, cum terminau de pupat/iubit venea semnalul gata și lăsam plapuma jos. Nu cred că văzusem un sân gol până atunci și sigur sigur nici un penis de adult, noroc cu țestoasele ninja.

În sală liniște paralizantă. Pe ecran, camera încă urmărește erecția omului. Și atunci, o voce cristalină venită de pe rândul din spate, face fărâme tăcerea perplexă și teama interzisului:

”Cred că ăsta-i țestosu!”

Ne-a umflat pe toți râsul și ni s-a părut atât de potrivită eticheta pusă dihaniei flocoase de ne-am împăcat cu gândul că n-avea să iasă de sub pat niciun mutant. Ne-am împăcat degeaba pentru că, spre final, după alte câteva părți anatomice focalizate perfect, a venit și al doilea șoc teribil.

De data asta în baie. Se spăla. Cu dușul. Șiroia apa cu încetinitorul pe părul blond, pe gâtul lung, pe sânii plini cu sfârcurile zvâcnet, pe buricul gingaș și pe… pe… pe penis. Ei, mutantu ăsta ne-a dat șah mat instant, ne-a lăsat mască, ne-a tras podeaua de sub picioare. Ce bună ar fi fost o plapumă!

Am ieșit afară amețiți, încovoiați de povara misterului blondei din duș. Între timp posterul din vitrină se schimbase, în loc de țestoasele ninja era un plus optâșpe italian.

”Cum a fost filmu? S-au caftit tare, au câștigat ăi buni?”, m-a întrebat taică-meu. Ce să-i zic, că tocmai plătise biletul pentru primul porno rulat vreodată la cinema-ul târgului? Că o oră jumătate mă uitasem la cum Țestosu cucerește păsărici pe bandă? Că ultima păsărică era o creatură mai enigmatică decât țestoasele ninja și maestrul șobolan la un loc?

”Îhî.”