E liniște de poți să auzi o ciocănitoare de peste două văi. N-o auzim că nici peste două văi n-a ieșit la ciocănit, știind probabil că-s pregătit c-un teleobiectiv de două kile juma; o să iasă când pe aparat o să am lentilă pentru peisaj, așa face întotdeauna…

Frigul se pregătește de gerul Bobotezei, zăpada are puf de cristal pe ea și scârțâie sub bocanci de zici c-a pus-o acolo Creangă, drumul e pustiu și alb, soarele mai repede câte o geană peste brazi, destul cât să strălucească omătul.

Vorbim aburit despre câte cele în ulcele, depănăm vrute și nevrute, descâlcim ițe și noduri lumești de la geneză până ieri și ne visăm soarta de mâine-n glume cu tâlc.

Zboară timpul și pașii fără să-i simțim, până ajungem la un firișor de apă neagră cu margini curate de gheață și stăm pe el cu orele până potrivim în tolbă poze cu iz artistic și adunăm frig până-n oase și frumos până-n măduvă.

De 2-3 ori pe lună, neapărat într-o sâmbătă dimineața, trimit cititorilor o scrisoare ca-ntre prieteni cu câte o povestioară/amănunt/imagine ținute doar pentru ei, nepublicate pe blog. Dacă vrei s-o citești la cafeaua de-nceput de weekend, abonează-te: