Mi-am luat wok nou, dar ce wok… inoxo-teflono-titano-indestructibil, cu aderență mai mică decât ploaia pe pana de rață și salariu în cont. Strălucea pe blatul de stejar ca o armură de templier, ca o coroană de rege, ca o nestemată de-un milion de carate.

Ăla vechi nu mai avea de multă vreme prestanța necesară unei prăjeli mai rapide ca fulgerul, fusese vai mama lui din prima, nu știu de ce i-au zis wok, putea fi foarte bine oală de noapte – te că… pe el. Și ce m-am bucurat pentru achiziție, abia așteptam să-l folosesc pe niște miez de bambus și alte legume din astea de grădină tradițională.

Soția s-a gândit să-l spele, că na, așa e normal. După asta, dacă tot îl avea în mână și strălucea cum v-am zis, s-a gândit să pună în el la fiert niște chestii – că de aia se cheamă wok, ca să-l folosești la fiert morcovi și fasole.

După bunul ei obicei s-a apucat și de altele în timpul ăsta. Tot după obicei s-a apucat în total altă cameră departe departe de bucătărie. O oră mai târziu a venit de unde era condusă de o dâră de fum. Cred că are ceva sânge de piele roșie în ea, că a înțeles din prima ce zice telegrama de fum – se ard morcovii.stop.și fasolea.stop.

Câteva minute mai târziu văd stratul de lavă și crusta de cenușă cât degetul din wok-ul meu cel nou și, evident, mă revolt la culme. Și că a fiert în el și că l-a lăsat pe foc și s-a dus aiurea, deși i-am zis de o mie de ori să nu mai facă asta și că l-a adus în halul în care era. Bietul wok…

La care ea, calmă și cu o privire angelică (n-ar avea o privire din asta și-n alte momente… numa’ când greșește, oare n-ar putea s-o aibă și când greșesc eu??) :

– Nu mi-ai zis tu când l-am luat pe celălalt că wok-ul trebuie încins și ars prima dată?

PS. am spus că era titano-ndestructibil? eh, o fi, dar nu în fața nevestei și-a rețetei ei de fasole vulcanică.