În mașina după ce șofasem o noapte dus, o noapte întors. Zic doar așa ca să înțelegi contextul din creierașii șoferului…

– Știi ce nu am găsit să-mi iau? – face nevastă-mea.

– Mmm hă?

– Urși din ăia cum îmi place mie cu maț.

– Ce urși?

– Cu maț, din ăia buni.

Hait, o fi luat-o razna soția de la proaspăta vacanță, așa de tare s-a bucurat că am mers și noi undeva că i s-au ars sinapsele. Că altfel nu-mi explic, sunt sigur că dacă nevastă-mea ar fi avut vreo preferință culinară în domeniul mațelor de urs aș fi știut până acum.

– Cum, mă, cu maț? Ce spanac urși cu maț visezi?

– Ești culmea! Din ăia cu maț care îmi plac mie, știi foarte bine…

Bă, ești nebun? Am mers atât de tare pe autostradă că s-a făcut bortă în universul nostru spațio-temporal și am nimerit într-o realitate paralelă în care nevastă-mea consumă în draci intestine de urși.

– Nu-mi spune, de panda, nu?

– Ce panda? Despre ce vorbești? Urși cu maț! – izbucnește nevastă-mea absolut disperată de deruta afișată de soțul ei, deosebit de perspicace și inteligent în mod normal.

– Femeie, încep să mă enervez. De când și până când mănânci tu mațe de urs?

Soția se uită la mine cu ochii mari, uită să respire vreun minut și apoi îmi pune o mână pe umăr, cam cum faci cu idiotul satului după ce a băgat vacile în lucernă și îmi spune clar, încet, pe litere.

– G-U-M-A-Ț-I, deșteptule.