De un milion și jumătate de ori am auzit îndemnul ăsta – ”Gândește, că e gratis”.

Nu e. De fapt, e unul dintre cele mai scumpe lucruri din câte poți avea pe lumea asta.

Costă timp, enorm de mult timp investit în tine, de pe vremea când ești un gândac bălos, crăcănat de pampers până când ești un tânăr rebel, crăcănat de figuri. Fiecare poveste citită la culcare, fiecare joc desfășurat în mijlocul camerei, fiecare cuvânt explicat, fiecare întrebare limpezită, toate îți construiesc mintea.

Fă un calcul și vezi cât l-ar fi costat pe angajatorul părinților timpul petrecut de ai tăi sădindu-ți semințe de gând…

Și bani, enorm de mulți bani investiți în cutii pline cu jucării care să-ți stârnească imaginația și să-ți clădească o lume întreagă între mânuțele tale, în cărți, manuale, rechizite, uniforme, taxe. Adună-i pe toți și mașina aia prea scumpă, la care a visat tac-tu o viață, devine dintr-odată un chilipir.

Nici n-am ajuns la timpul și la buzunarul tău. Toate astea sunt degeaba dacă nu te folosești de ele, dacă în loc să-ți deschizi mintea la ce ți se oferă preferi să ți-o-ngropi în banalități satisfăcătoare ce nu-ți cer niciun efort și le poți repeta cu succes fără niciun fel de muncă…

Dacă și tu vrei să-ți cânte mintea… alte mii de ore sau/și alte grămezi de bani cheltuite pe cunoaștere și abilitate mentală.

Așa ajungi să gândești la un nivel decent, să poți face zeci de conexiuni într-o clipă, să vezi subiectul din mai multe unghiuri, să nu iei doar rezolvări deja mestecate de altul și să nu fii manipulabil ca un copil de țâță.

Da, cam așa. Costă incredibil de mult.

De asta aș vrea să se schimbe expresia. Că-i gratis nu îndeamnă pe nimeni decât la luat, nu la făcut, așa că ar merge mai bine un sănătos:

”Gândește, bă, că-i al naibii de scump!”

 

s.imagine