Coborâm din mașină după vreo douăzeci de kilometri și câteva zeci de opriri și găsim în sfârșit urzici, pe o margine de râu unde bătea mai tare soarele și dăduse colțul ierbii(lucram la Dracula’s Kitchen, nu vă gândiți că mi-era așa poftă de buruieni de-am pornit cu mașina după ele).

Reperăm o tufă de urzici mici, plăpânde, numa-bune de gătit și colegul își începe treaba. Îl văd cum pune mâna blând pe o urzică și cum o trage mult mult mult mai violent înapoi. Mă gândesc la ce mâini de păpușică are tânărul meu personaj dar nu zic nimic. A doua încercare decurge fix la fel nici n-apucă să pună bine mâna c-o și trage înapoi, strâmbându-se de durere.

– Ia baby urzică, ia din cele mai mici că alea cică nu pișcă!

Dani se conformează și-mi zice încremenit că aia mică l-a urzicat de zici c-a băgat degetele în priză. Eu n-am cules urzici în viața mea, că le mănânc numai forțat, dar știam din cultura populară că tehnica e să le iei de jos în sus, de lângă pământ.

Îi arăt lui Dani, care deja avea mâinile roșii, cum se face și culeg vreo patru fără nici cea mai mică problemă. Uitându-se la mine Dani înțelege că abordarea lui nehotărâtă și gentilă e cea care-l bagă în usturimi și se apucă din nou. Îi merge mult mai bine și reușim să tragem secvența necesară, ba chiar îi aduc o urzică mai mare și o ține fără probleme pentru vreo două poze.

Când e gata treaba mă gândesc, ca un soț ideal ce sunt, că soția mă tot întreabă de urzici de când s-a anunțat primăvara (în ideea că dacă tot trebuie să filmez o să aduc și acasă). Și-i zic lui Dani să aștepte puțin până umplu traista cu baby urzici.

Culeg vreo două și la una, cea mai mică și mai proaspăt ieșită urzică din tot regatul, nu-s atent și mă frec cumva de ea. Mamăăăăăăă, m-a luat naiba, cât de tare putea să facă – exact, da exact cum ți-ai pune degetele pe plita încinsă.

– Bă ce spanac??? Nu te aoleai tu degeaba – îi spun lui Dani. Pișcă ca dracu mă, cum naiba le culege nevastă-mea fără să zică nici mâc?

Cu mâinile arzând, îmi bag picioarele în ele de urzici și zic c-o să-i cumpăr din piață și plecăm, amândoi cu ace în degete, spre casă. Pe drum venim cu mai multe teorii despre urzici vii și moarte, unele pișcă altele nu, iar noi le-am nimerit aiurea pe alea care pișcă, c-am cules specia greșită și tot așa mai departe încercând să ne explicăm cum culeg ăștia urzici dacă ale noastre au durut în halul ăsta(abia a doua zi s-a potolit usturimea).

*

– Auzi, nevastă, da urzicile alea nu pișcă?

– Ba da, pișcă de nu-i adevărat, mai ales alea mici mici.

– Baby urzicile pișcă cel mai tare și cel mai tare?

– Da, tare de tot.

– Păi bine, mă femeie și tu cum naiba le culegi?

Se uită nevastă-mea la noi cu o milă infinită:

– Cu mănuși de cauciuc, ca tot omu.