Știi cum țășnea apa din chiuvetă? Ca gheizerele din Islanda, omule.

Am vrut să-mi spăl un măr roșu-verde-dulce-zemos și m-am trezit ca Noe-n mijlocul potopului, ziceai că s-a mutat Niagara în bucătărie. M-a izbit jetul în buric de era să-mi scoată burta prin urechi, despre ce era să-mi facă cu chestiile de sub buric nici nu mai zic…

După ce m-am luptat vitejește cu torentul, am ajuns la sursa Nilului: furtunul de apă caldă ce intră în fundul robinetului (limbaj tehnic de instalator). Am închis apa caldă, m-am certat singur că ultima dată am chemat un instalator complet idiot, care nu s-a priceput la nimic și mai mult a stricat decât a făcut(așa știu că e procedura din Codul de Onoare al Instalatorilor), mi-am suflecat șosetele și m-am apucat să schimb furtunul.

Chei n-am, decât alea de butelie, casă și mașină. Numa că prima e extrem de deșteaptă și are un șurub cu care se strânge și se desface de la mic la mare. Numai instalatorii de mare clasă au așa ceva.

M-am băgat sub chiuvetă, într-un spațiu unde cu greu ar încape un iepure (cred că am ceva gene de șarpe în mine, așa m-am strecurat de miraculos) și-am pus cheia la treabă. Din cauza poziției nu puteam să rotesc șmecheria mai mult de jumătate de milimetru o dată, după care trebuia să scot cheia și să o potrivesc din nou. Și dă-i și dă-i și dă-i. Lac de sudoare, amorțit total, cu genunchii tremurând, am reușit să ies de acolo cu furtunul defect în mâini.

A urmat altă repriză de tortură până l-am înlocuit. Ei, abia după ce am testat acuratețea reparației a început distracția. Vedeți voi, de vreo două luni robinetul respectiv se bălăngănea în toate părțile, după cum îl trăgea utilizatorul, chestie care ar fi fost în regulă dacă n-ar fi fost făcut să stea fix.

Dacă-l lași așa, o să se rupă din nou(nu există nevastă să nu poată prezice cu precizie viitorul electrocasnicelor pe care le cumpără/montează/repară soțul sau a furtunelor de intră în fundul robinetelor).

Și ce vrei să-i fac? M-am uitat și nu are nimic sub să-l țină într-un loc.

Așa? – numa ridică odată din sprâncene și se bagă și ea sub chiuvetă. Numai că ei i-a fost mai ușor că nu e cât un porcan de tăiat.

Iese imediat înapoi c-un șurub lung cât un deget.

Uite!

Ce naiba să fac cu șurubul ăla? Intra în robinet fără să treacă prin nimic, clar nu făcea nicio diferență.

N-are treabă – zic eu, cu vena de instalator deja pulsând.

Așa de strașnic am stat pe poziție, încât fix trei minute mai târziu eram din nou între țevi. Am băgat șurubul unde trebuia, am rotit acolo până am leșinat și-am ieșit din nou anchilozat.

Tot mișcă, dragule!

Normal că mișcă.

Adică mai trebuia ceva?

Probabil.

Puf, iar se strecoară sub chiuvetă ca o umbră de ninja.

Uite, tati, am găsit și-o garnitură.

O prostie de cauciuc cu trei găuri, moale și subțire. Ce diferență să facă?

Nu folosește la nimic, nici nu am cum s-o prind.

Na, dacă tot a găsit cauciucul, hai și să-l pun… bagă-te înapoi sub chiuveta pentru fachiri și desfă ambele furtunuri și trece-le prin garnitură. Zis și făcut, nicio schimbare, tot se zgâlțâia furtunul la orice pufăitură.

Se scufundă din nou acolo și iese cu ceva lucitor în mână, ca un scafandru ce-a găsit primul dublon de aur al unei corăbii dispărute sub ape.

Uite, tati, am găsit și-o piuliță mare. Asta cred că ține garnitura cum trebuie.

Pe cuvânt că eram mai mult mort decât viu. Aveam deja febră musculară și genunchii mi-erau de pre-piftie, adică piftia când încă nu s-a întărit. Nici nu mai vorbeam, mârâiam așa vreo două vocale sugestive…

Am pus și piulița respectivă, garnitura stătea perfect dar robinetul tot se mișca liber ca un fluturaș. M-am uitat spre nevastă-mea cu gingășia unui taur și-am plecat pufnind tot ca bovina abia amintită.

Nici nu trec zece secunde c-aud din bucătărie:

Puuuuuuuuui, am găsit ce trebuia.

Găsise o bucată de fontă-titan-oțel ce părea într-adevăr piesa lipsă. Iară bagă-te, iară desfă…

Știți cum stă acuma robinetul? Fix și țanțos ca bradul pe munte. Așa instalator mai rar, a doua zi nu știam de ce mă doare totul, de la spate până la degetul mic de la piciorul stâng, pe care mi l-am prins sub aragaz, încercând să mă împing mai adânc în măruntaiele chiuvetei.